REFERINŢE


          Sculptura realizată de Alexandru Pamfil lasă impresia unui artist neliniştit, a unui spirit iscoditor, aflat într-o perpetuă căutare, care îşi pune mereu alte şi alte probleme, cărora le găseşte soluţii originale de rezolvare plastică. Demersul său plastic este al celui care, cu mijloacele proprii sculpturii, configurează un univers populat uneori de făpturi frumoase, alteori stranii, primele exprimând calm, linişte, bucurie, speranţă, celelalte, dimpotrivă, nelinişte, îndoială, teamă. Dacă o bună perioadă de timp a fost preocupat de portret, realizând o adevărată galerie de personaje, arătându-se interesat de exprimarea naturii psihologice a modelelor (Mircea cel Bătrân, Episcopul Melchisedec Ştefănescu, Mihail Sadoveanu, Avram Iancu, Tenorul Nae Leonard, Cărturar, Ancuţa, Sergiu, Istoricul Paul Păltănea etc.), mai apoi a fost acaparat şi de compoziţia semiabstractă, rod al strădaniilor sale de a exprima frământările omului contemporan. O serie de lucrări din această categorie se numesc Umbre, Dialog, Metamorfoză, Duet, Paravan, Conflict şi au ca trăsătură dominantă o vădită notă de mister, sugerată atât de titulatura sculpturilor, dar şi de modul de transpunere plastică. Artistul renunţă într-un fel la formele şi volumele rotunde în favoarea celor alungite, unghiulare, fapt care face ca personajele să pară descărnate, uşor expresioniste, traducând mai bine tensiunile interioare ale fiinţei umane, anxietatea, nesiguranţa. Rondebosse-urile sale sunt epurate de detalii, ele se înfăţişează ca o sinteză a datelor esenţiale, capabile să dobândească sensuri pe care doar metafora sau simbolul le pot sugera. Aceste calităţi ale sculpturii lui Alexandru Pamfil au fost apreciate şi de juriul Bienalei de la Ravenna. În catalogul cuprinzând lucrările premiate, în dreptul numelui său, juriul justifică astfel acordarea premiului III: „Pentru redarea în material definitiv a senzaţiei dramei umane, obţinută într-o compoziţie figurată, personajele fiind înscrise în spaţiu ca într-o rugă, sprijinite unul de celălalt. Linia ascuţită şi descărnată accentuează tragedia, evidenţiind sensurile solidarităţii pe verticala compoziţiei”.

Corneliu Stoica (Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni, ediţia a II-a, revizuită şi întregită, Editura Axis Libri, Galaţi, 2013, pp. 61-63)

Referinţe critice:

Cebuc, Al., Negoiţă, Lăptoiu, Enciclopedia artiștilor români contemporani, vol. VI, Editura ARC 2000, București, 2009.
Ciucă, Valentin, Dicționarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova, 1800 - 2010, Editura ART XXI, Iași, 2011.
Ciucă, Valentin, Un secol de arte frumoase în Moldova, Editura ART XXI, Iași, 2009.
Enciclopedia personalităților din România, ediția a IV-a, Enciclopedia biografică a femeilor și bărbaților contemporani cu carieră de succes din România, Editura „Hubners Who is Who”, 2009, p. 999.
Stoica, Corneliu, Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni, ediţia a II-a, revizuită şi întregită, Editura Axis Libri, Galaţi, 2013.

Crişan, Maria Magdalena, Artişti gălăţeni, Editura Meridiane, 1986.
Dante în România, Centro Artisti Romeni contemporanei interpretano Dante Alighieri, „Centro Dantesco” dei Frati Minori Conventuali, 1999.
Exerciţii la microfon, autor Aurel Podaru, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1996.
Opt+unu pentru Europa, U.S.R. Filiala Galați-Brăila, Editura Antares, Galaţi, 2009.
Stoica, Corneliu, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura S.C. Alma Galaţi S.A., 1999.
Stoica, Corneliu, Interferențe, Editura Sinteze, Galați, 2009.
Stoica, Corneliu, Monumente de artă plastică din judeţul Galaţi, Editura Şcoala Gălăţeană, Galaţi, 2003.
Stoica, Corneliu, Popasuri ale privirii, Editura „Sinteze”, Galaţi, 2013.
X Biennale internationale del bronzetto Dantesco, Opere premiate e signalate, Centro Dantesco, Ravenna, 1992.

Articole:
Revista „Porto Franco”, Galaţi, 2009.
Revista „Porto Franco”, Galaţi, aprilie-iunie 2004.

Cataloage:
Filiala U.A.P. Galaţi, realizat de Muzeul de Artă Vizuală, Galaţi, 2004.
Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Galaţi - România (realizat de Filiala U.A.P. Galaţi), 1995.
PAMFIL (album de artă), Editura Dana Art, Iaşi, 2009.