REFERINŢE


          Aurel Roşu - Pictură / Sculptură
          Poate, la urma urmei, artistul anticipa şi, de ce nu, influenţa evoluţia ulterioară a umanitaţii? Începutul oricărei creaţii este o întrebare, o nedumerire febrilă, o revelaţie aperceptivă. Generaţii de artişti plastici au crezut cu ardoare, pe măsura străbaterii lor prin desişul teoriilor culturale, că plantează repere, că sunt începutul unui drum, că oriîncotro s-ar îndrepta ar întâlni aceeaşi enormă ubicuitate a intelectualismului savant. Originea acestei atitudini stă în neliniştea presantă cu care Leonardo cerceta lumea. De la Codul asupra zborului păsărilor leonardesc se revendică şi azi experimentele fraţilor Wright, teoriile lui Coandă, rachetele interplanetare.   
          De aceea şi obiectele de artă ale lui Aurel Roşu au această vocaţie a persuasiunii ideilor simple şi monumentale. Par idei contrase din blocul realităţii amorfe, aproximate cu frenezie barbară, care nu ascultă de legile fizicii sau ale mecanicii, evocând primitivul şi rudimentarul insolit al începutului lumii moderne. Ele nu ascultă decât de legile vizualului şi, parţial, de cele ale decorativului. De aceea par a veni dintr-o zonă a obiectelor imposibile, cu funcţie aparentă, care nu exprimă decât parţial o anumită fervoare mentală. Lasă, în schimb, simţurilor, plăcerea sălbatică de a zburda printre semne cu valoare de concept. La adăpostul acestei arte se ascunde un raţionalist care întinde în faţa paşilor noştri capcana unei expresivităţi fruste, o beatitudine senzorială, o nobilitate primitivă, senzuală. Un gest de revoltă, la urma urmei, împotriva unei lumi care lasă resursele proprii să i se scurgă printre firişoarele de nisip care alcătuiesc deşertul comunicării virtuale şi un efort pentru recuperarea aparenţei, a naturii senzoriale a fiinţei umane.   
    
                                       
Vasile Radu, Aurel Roşu - Pictură / Sculptură, în: „Făclia”, 4 dec. 2008.
 
 
          Aurel Roşu - Plastică mică
          Deschisă vineri în Galeria mică (vizavi de sediul Băncii Naţionale), expoziţia de „Plastică mică" a lui Aurel Roşu este de două ori vitregită. În primul rând, pentru că spaţiul oferit de galerie e prea mic, aproape impropriu pentru această expoziţie şi în al doilea rând, vitregită chiar de artist, care-şi intitulează, tot impropriu, expoziţia drept „Plastică mică”, probabil dintr-un exces de modestie, „consubstanţializată” se pare artistului.
          Cred că această expoziţie depăşeşte, prin valoarea sa, ambele circumstanţe, fiindcă Aurel Roşu, de altfel noul preşedinte al Filialei Bihor a Uniunii Artiştilor Plastici din România, este o prezenţă artistică prea semnificativă pentru a fi tratat cu superficialitate sau pentru a se autoneglija ca imagine publică. Noua expoziţie surprinde şi prin consistenţa şi prin insolitul formei de expresie, de  data asta, în premieră, Aurel Roşu expunând doar plastică tridimensională. Am putea s-o numim sculptură în lemn, după canoanele clasice, dar chiar artistul se pare că ocoleşte termenul de sculptură. Aflată undeva la limita obiectului funcţional şi cea a formei artistice, creaţia sa plastică recentă propune, de fapt, un inventar unic de forme şi expresivităţi. Presiunea artistului asupra materialului purtător de valori artistice nu se face simţită. Totul pare de fapt un mesaj venit din timpuri imemoriale, forme şlefuite în egală măsură atât de vânturi şi de ploi, cât şi de atingerea umană a unor îndelungi folosinţe. Puternic umanizată de aceste atingeri, conţinând în polimorfia lor mereu şi sugestii antropomorfe, obiectele sale sunt un inventar de forme arhaice, esenţializate, arhetipuri ale unei lumi vizând veşnicia. Au ceva din patina lemnului etnografic, şlefuit de generaţii succesive. Sunt încărcate de semnificaţii, semnificaţii amplificate de înscrisuri criptice care le acoperă aproape pe toate şi uneori în întregime.                  
          Venind din timp şi de dincolo de timp, lumea sa e una arhaică, naturistă, relaţionată cosmic. Obiecte-fiinţe ce populează această lume sunt serii de porţi, serii de fluturi, sertare codificând mistere sau microuniversuri închise în ele, pendule măsurând scurgerea unei vremi care de altfel nu le afectează, zburătoare care mângâie cu aripa lor şi mereu, mereu prezenţe feminine, ele însele matrice ale creaţiei universale, tatuaje sublime pe feţele timpului, şi peste toate şi prin toate, sugestiile antropomorfe populând acel spaţiu, dându-i viaţă şi asigurându-i echilibrul verticalităţii cosmice.                                        
          În rezumat, Aurel Roşu este un artist complex, iar expoziţia sa, chiar aşa înghesuită într-un spaţiu impropriu e un moment important ce nu trebuie scăpat de către iubitorii de artă.      
          
                                            
Nicolae Brânda Crişana, 20 febr. 2002, Oradea