REFERINŢE


Format în climatul foarte deschis spre inovație, spre prospectare artistică al Timișoarei, Gabriel Kelemen este unul dintre continuatorii filonului experimentalist susținut încă din deceniile șapte și opt de grupurile „111” și „Sigma”, de artiști ca Romul Nuțiu, Paul Neagu, Adina Caloenescu. Absolvent al secției de sculptură (clasa lui Peter Jecza) și solicitat de perspectivele deschise de aventura științelor pozitive – fizica, chimia, biochimia, genetica – sau de teoria simbolurilor, el s-a dedicat explorării relațiilor dintre repertoriile formale și materia ce îl interesează nu în ipostaza solidă, inertă, (provizoriu) stabilă, ci în stările sale fluide, în care procesualitatea sa este sesizabilă în tropismul spre formă. Această complezență față de jocurile prospective ale relaționării efemere cu forma sunt captivante pentru artistul în căutarea unor coduri formative, ce ar trebui să lege toate palierele unei realități în permanentă multiplicare, fiind diferențiată în devenirea sa actualizantă, subordonată însă unei ordini, unei structuri în act.
Mase fluide sau vâscoase, pulberi fine, sunt expuse de artist unor frecvențe sonore, unor fluxuri energetice, care le induc diverse configurări cu un control deschis, interogativ față de raporturile dintre ritmuri și frecvențe și tipologiile grupărilor de unități elementare. Acest joc nu este gratuit, sculptorul urmărind relația dintre formele sferice și configurările poliedrale derivate din aglutinările lor, apoi de relațiile configurative dintre sfere și spirale, mediate de intervalul poliedral. Pornind cercetarea de la formele naturale în care transpare explicit suportul unei geometrii generative clare (nu pure și exacte) spre dinamismele inframateriale, într-un prim proiect preocupat de etapele configurative de la amorf la organizat, el urmărește apoi, după un popas în cercetarea haosului ca instanță proteică, depozitul latent de configurări infinite, pentru a reface drumul de la microcosmosul rezident în disponibilitatea materiei spre forma recognoscibilă, de la anorganic la proliferativitatea ființărilor organice. Artistul urmărește instanțele configurării, întîlnind în desfășurarea lor punctele nodale în care traseele reacției la stimulările energetice se orientează spre pattern-uri formale din clase de formalizare operante în expresivitatea discursului naturii. Astfel, între frecvențele de 45 și 150 Hz din dinamicile amorfului se construiește o mască antropomorfă secvențială, din zona unor trasee spiraloide, cuprinzând ochii cu ancadramentul lor, nasul și o porțiune frontală. „Dinamica curenților animați de undele sonore interferențiale ce antrenează și mențin anvelopa câmpului morfoacustic, situează această mască umanoidă ca unic model experimental în similitudine directă cu apariția și dezvoltarea fetală a faciesului uman”.


Alexandra Titu - Arta (http://www.revistaarta.ro/gabriel-kelemen)