Face parte din generația de artiști care își simte, elucidează și construiește identitatea în consonanță cu fenomenul/avatarurile culturii vizuale contemporane de pretutindeni, eliberate de constrângeri sau stereotipii zonale. Exprimarea sa de până acum se definește printr-o constantă atitudine experimentală. Inițiativele sale creative susținute de o manifestă componentă conceptuală vehiculează specificitatea și pregnanța vizuală a mediilor, cumulative uneori, asimilate de spectrul expresiv contemporan. Transpunerea fizică a ideii (imagine bidimensională sau instrumentar multi/intermedia - potențate uneori de formația de sculptor) comentează - ludic, grav, ironic, critic - impactul/extensia în alteritatea artistică a circumstanțelor politice, sociale sau ale contextului imediat. Reperul remake devine la ea suportul rediscutării sau al replicii personale, dintr-un nou unghi de vedere, la diverse clișee sau programe estetico-artistice de circulație internațională, inclusiv de nuanță conceptual-feministă. Mobilitatea expresivă, afinitățile în registrul de comunicare a ideii și orizontul cultural îi sunt favorabile conexiunii cu dinamica și potențialul provocativ al grupului Rostopasca.
Elena Mihuț
(Ruginești, Vrancea, 1971)
Studii academice:
1991 - 1997 - Academia de Arte Frumoase / Universitatea de Arte, cu profesorii Mircea Spătaru și Darie Dup, București;
1997 - 2002 - Universitatea de Arte, Facultatea de Istoria și Teoria Artei, Departamentul Foto, Video, Procesare computerizată a Imaginii (FVPCI), București.
În prezent - Kunst und Kulturstiftung Oswald Zitzelsberger, Stadtamhof/Regensburg
din 1998 - Membră al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1994 - 1996 - co-fondator și membru al grupului Urma
1999 - 2001 - Membră a Grupului Rostopasca
2009 - prezent - co-fondator Alert Studio, Galerie de proiecte (Strada Mircea Vulcănescu, nr. 2 - 4, sector 1, București)
www.alertstudio.org
Expoziții personale:
2000 - Ferma animalelor (instalație, ready made, păpuși de pluș), în cadrul Săptămânilor Culturale Rostopasca, Galeria Eforie, București;
2002 - Expoziție de fotografie, Institutul Goethe, București (D.A.);
2004 - Doggy fashion (instalație, obiecte), Galeria H‛art, București;
2007 - Oamenii Balon, Insert Ambient Urban-Sibiu/Capitala Culturală Europeană în 2007;
2008 - Petarta/NAG# (performance), ALERTstudio, București;
2010 - In the Perfect Light (performance), Atelier 030202, Noua Sală a Teatrului de Comedie, București;
2011 - NoName(s) (ready made, instalație și video), RED code/ALERTstudio, București;
2012 - ZID(ul) (instalație, sculptură), Galeria Triade, Timișoara.
Expoziții de grup (selectiv):
1993 - Expoziție de sculptură, Sala Dalles, București;
1995 - 130 de la înființarea Academiei de Artă, Galeria Etaj 3/4, Teatrul Național, București;
- Expoziție profesori - studenți, Sala Dalles, București;
- Shadows Theatre (performance), Festivalul Internațional de la Homorod;
- Expoziție de Sculptură, Galeria Apollo, București;
1995, 1996 - StudentFest - Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, Timișoara;
- Muzeul de Artă, Timișoara;
1996 - Bienala de Arhitectură, Sala Still, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București;
- Expoziția grupului Urma (instalatie, obiect, fotografie), Sala Stijl, Bienala de Arhitectura Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București;
1997 - Bucharest Nach '89 - Kunst in Rumanien Heute, Galeria Ludwig Forum, Aachen, Germania;
- Ambasada Mexicului, București;
- Galeria Orizont, București;
- Atelier '35, București;
- Galeria Eforie, București;
1998 - Expoziție de Sculptură, Galeria Căminul Artei, București;
- Kunstverein Hurt, expoziție internațională, Complexul Hurt, Germania;
- Dante în România, Galeria Apollo, București;
1999 - Ciubuc, Atelier '35, Galeria Eforie, București;
- The Contemporary Romanian Sculptors, Galeria Conservatorului din Atena, Grecia;
2005 - FAQ about Steve the Great (obiecte, desene), Galeria H’art, București;
2007 - Participare la târgul ARTmART, desen și ceramică, Viena, Austria;
2011 - EAST by SOUTH WEST, Knoll Galerie Wien, Austria, www.curatedby.at.
Grupul Rostopasca:
1999 - Romania vs Dusmania (performance), Festival Internațional, Chișinău, Republica Moldova;
- Reconstrucția finală (performance, audio) - Salonul de Toamnă, Galeria Căminul Artei, București;
- Expoziție Rostopasca, Sala Dalles, București;
- Expoziție Rostopasca, Muzeul Literaturii Române, București;
- Expoziția Rostopasca, Muzeul Literaturii Române, București;
- Expoziție de desen, Atelier '35, Galeria Eforie, București;
- Orbecăitorii totali, Piața Revoluției, București:
- Orbecăitorii totali, Festivalul AnnArt, Sfântu Gheorghe, Covasna, București;
- Amintiri de când eram student (performance), Piața Universității, București;
- Ștampile pe asfalt (performance, street art), insert Zilelel Europei, Târgu Mureș;
2000 - Rostemplation VHS 5’. Insert Transferatu/proiect Dan Mihălțeanu I.F.A. Berlin; Bonn; Stockholm; Bucuresti;
- Rostemplation VHS 5’, curator Alexandru Patatics, Pavilionul României, Bienala de la Veneția, Italia;
- Rostemplation VHS 5’, Vevey Festival, Elveția;
- Festivalul Periferic 4, Galeria Baia Turcească, Iași;
- Ecokillers/Transitionland (fotografii/backlit-uri), curator: Ruxandra Balaci, Muzeul Natâțional de Artă, București;
2001 - Ecokillers tonight (foto, performance), East-West Gallery, New York;
Multimedia Performance:
1995 - Teatrul de umbre, Festivalul de Artă Internațională, Homorod, Brașov;
2001 - Toxicomania VHS 3’ (video performance), Periferic 5, Festival Internațional, Iași;
2002 - Art and Law (proiect multimedia), Mediavision Festival, Amsterdam, București și Arad;
2006 - Tram no five 1’ (video proiecție), Nomad Load, componentă a ciclului de evenimente Nomad; intervenții video în spații neconvenționale, Sectorul 2, București.
Fotografie:
1998 - Salonul de Toamnă, Sala Dalles, București;
- Târgul Internațional de Artă, Muzeul Național de Artă, București;
1999 - Quadrienala de Teatru, Praga, Cehia;
- Târgul Internațional de Artă, Galeria Cotroceni, București;
2000 - Expoziția studenților de la Departamentul FVPCI, Galeria Space, CIAC, București.
Workshop-uri:
1998, 2000 - Fotografia color (profesor Petre Buzoianu), Departamentul FVPCI, București;
1999 - Structura, tehnica filmului de cinema (profesor Șerban Comănescu), Departamentul FVPCI, București;
2000 - Management of Innovative Arts Organizations, Fundația Culturală TOACA și Moving Academy for Performing Arts (MAPA), Amsterdam, Olanda; București, România;
- Rhythm, Voice, and Movement, invitat profesor Ide van Heiningen, Studioul TOACA, Moving Academy for Performing Arts (MAPA);
2003 - The Iwano Project V, desen, Iugoslavia.
Simpozioane:
1995 - Festivalul Internațional de Artă, Homorod, Brașov;
- Tabără de Sculptură, Alba-Iulia;
1996 - Sighișoara Experiment, împreună cu grupul Urma, arhitecți și artiști plastici, Sighișoara, Mureș;
1998 - Letea, Delta Dunării, Tulcea, fotografie;
1999 - Borșa, Maramureș, fotografie.
Distincții:
1995 - Premiul Rectorului Academiei de Artă, acordat pentru instalația din Subsolul Palatului de la Alba-Iulia, Simpozionul de Sculptură, Alba-Iulia;
1999 - Premiul pentru Tinerii Artiști, Secția Sculptură, Bursa Uniunii Artiștilor Plastici.
Distincții primite împreună cu Grupul Rostopasca:
1999 - Premiul pentru Tinerii Artiști acordat de Fundația ArtExpo, decernat în cadrul Premiilor anuale acordate de Uniunea Artiștilor Plastici.
Fundația Culturală META, Un secol de sculptură românească. Dicționar A-D, Colecția SINTEZE, Editura META, 2001, pp. 90 - 92.
Contemporary Romanian Sculptors, catalog, Chambers of Fine Arts of Greece, 1999.